Pentru un violonist, caracteristicile unei viori și procesul de selecție a unui instrument implică criterii distincte, care diferă semnificativ față de cele ale unui colecționar sau ale unui lutier. În timp ce violoniștii prioritizează performanța acustică și manevrabilitatea instrumentului, colecționarii pot fi mai interesați de valoarea istorică și estetică a acestuia, iar lutierii se concentrează pe calitatea construcției și pe detaliile tehnice ale fabricației.
Sunetul viorii poate fi evaluat printr-o serie de caracteristici acustice specifice, precum profunzimea și căldura tonală, care indică prezența unor frecvențe medii și joase bine definite, contribuind la un timbru bogat și plăcut auditiv. Claritatea se referă la puritatea sunetului, fără distorsiuni sau impurități, permițând o percepție distinctă a fiecărei note. Un alt criteriu este timpul de răspuns, care indică viteza cu care vioara răspunde la atacul arcușului, influențând astfel agilitatea interpretării.
În plus, rezonanța descrie capacitatea viorii de a susține și amplifica sunetul, în timp ce proiecția se referă la cât de bine sunetul se propagă într-o sală de concert. În cele din urmă, balansul dintre registrele înalte și joase asigură o uniformitate a sunetului, evitând ca una dintre părți să domine neplăcut ansamblul tonal. Aceste caracteristici, analizate în detaliu, oferă o bază solidă pentru evaluarea calității acustice a unei viori.
Timbrul unui instrument muzical este influențat semnificativ nu doar de spectrul său armonic din faza staționară a sunetului, ci mai ales de spectrul armonic din fazele de atac (regim de stabilire) și extincție (regim de stingere), până la nivelul de decibeli ai încăperii.
Dacă dintr-un sunet ar fi eliminate fazele de stabilire și de stingere, rămânând doar segmentul permanent, identificarea instrumentului care produce acel sunet ar deveni imposibilă. Prin urmare, regimul de stabilire este esențial în recunoașterea instrumentului muzical implicat.
Tensiunea coardelor are un impact major asupra sunetului instrumentului. Cu cât mai multă presiune este aplicată instrumentului, cu atât vibrația este trimisă cu mai multă claritate către corpul instrumentului. Exista o limită superioară a tensiunii pe care un instrument o suportă, iar dacă aceasta este depășită, abilitatea instrumentului de a vibra liber este redusă rezultând într-un sunet forțat. În cazul în care pe instrument sunt aplicate coarde de tensiune medie, spectrul de culori sonore este îmbogățit, de aceea coardele cu tensiune medie sunt cele mai utilizate printre instrumentiști.
Pentru a putea diferenția corzile în timpul montajului, acestea au culori diferite în partea superioară a lor. În cazul corzilor Pirastro, învelișul corzii sol este de culoare maro, al corzii re este roz, la-ul are culoarea neagră, iar mi-ul este de culoare verde.
Lungimea lor variază între 54 și 56 de centimetri, dar porțiunea efectivă fără material textil este între 37,4 și 38,5 centimetri. Capătul coardei mi poate fi în două variante, unul cu bilă (ball end) sau cu buclă (loop end). Diferența dintre cele două constă în modul de atașare la fixul, respectiv cordarul instrumentului. În cazul în care fixul are o formă de cârlig se va opta pentru varianta cu loop, iar în cazul în care fixul este unul standard, sau fără fix deloc, se va opta pentru varianta cu bilă (ball end). Porțiunea vibrantă a coardei este de 32,5 cm.
O adevărată inovație în domeniul coardelor a fost în anul 1970, când compania austriacă din Viena, Thomastik-Infeld a lansat pe piață setul de corzi Dominant. Aceste prime coarde experimentale aveau miezul dintr-un material sintetic, perlon, înfășurat în aluminiu sau argint, iar coarda mi era din oțel inoxidabil. Acest set revoluționar îmbină stabilitatea intonațională a coardelor metalice cu sunetul moale ale celor de maț.
Una dintre cele mai vechi și renumite companii producătoare de coarde – Giorgio Pirazzi and Sons – a fost fondată în anul 1798 de către Giorgio Pirazzi cu magazine în Roma, Napoli și Padova. Firma producătoare s-a dezvoltat lent dar sigur, iar în anul 1890, Gustav Pirazzi, nepotul fondatorului și-a adus un prieten apropiat, pe Theodor Strobel ca investitor.
Numele companiei s-a schimbat prin unirea primelor litere ale numelor: Pira-Stro care este cunoscut și în ziua de astăzi sub denumirea de Pirastro.
©2025 Eufonia Music Store – Toate drepturile rezervate. Reproducerea totală sau parțială a acestui conținut este interzisă fără acordul autorului.