Cheile – sau denumirea populară, cuiele viorii, au fost pentru o foarte lungă perioadă de timp singurul mod de a acorda instrumentele. Vioara are patru chei pentru fiecare dintre coardele instrumentului, iar acestea sunt introduse în orificiile situate între melcul viorii și prăgușul superior. Fiecare cheie are o formă conică, având o gaură transversală cu un diametru de aproximativ 1 – 1.5 milimetri, în care se introduce coarda, iar apoi cheia se rotește pentru a acorda instrumentul.
Istoric, configurația cheilor nu a suferit modificări semnificative, menținându-se în linii mari asemănătoare cu forma adoptată în perioada Barocă. Modelele de chei cele mai frecvent întâlnite sunt Hill, de origine engleză, și Mirecourt, care își are originile în Franța.
Fig. 68. Model baroc, Hill, Mirecourt
Deoarece în perioada barocă coafurile și vestimentația vremii erau caracterizate de ornamente opulente, uneori excesive. În acest context, Stradivarius a proiectat cheile și cordarul pentru vioara sa Lady Blunt[2], respectând stilul ornamental specific acelei epoci și acordând o atenție deosebită detaliilor sculpturale. Ultimii cei mai renumiți violoniști care au cântat pe acest instrument fiind Yehudi Menuhin și Itzhak Perlman.Unele dintre cele mai timpurii exemplare de chei sculptate, alături de capul instrumentului, datează din anul 1759 și sunt opera lui Benoît Fleury[3]. Aceste piese pot fi vizualizate la Muzeul de Muzică din Paris.
| Fig. 69. Cap sculptat |
Pentru a optimiza calitatea sunetului și a reduce greutatea instrumentului, mulți violoniști au eliminat fixurile de pe coardele re și sol, optând pentru acordarea exclusivă prin chei. Pentru a asigura o acordare mai precisă și mai ușoară, se recomandă utilizarea unei paste speciale care se aplică în punctul de contact dintre cheie și instrument. Printre cele mai eficiente și populare mărci de pastă se numără Hill&Sons, Pirastro și Gewa.
În contextul în care violoniștii optează pentru acordajul exclusiv prin chei, este esențial ca poziționarea finală a cheilor, după întinderea și acordarea coardelor, să fie accesibilă și să faciliteze manevrarea confortabilă a acestora. Adesea, cheile pot ajunge în poziții incomode; totuși, acest inconvenient poate fi prevenit prin introducerea capătului coardei în gaura cheii astfel încât aproximativ 1 cm din coardă să iasă pe partea opusă. Acest detaliu contribuie la obținerea unei poziționări ideale a cheilor în momentul în care acestea sunt întinse și acordate.
În anul 1887, Samuel W. Wilcox (1850-1900) a inventat un nou tip de cheie destinată acordajului coardei mi, care a început să fie fabricată din metal și oferea o acuratețe sporită. Această cheie este compusă din două segmente de lemn: mânerul, care se rotește și se ține între degete, și capătul, acestea fiind legate prin intermediul unei piese metalice de diametru redus, pe care coarda se va roti. Această inovație răspunde nevoii de precizie crescută în acordarea coardelor metalice.
Majoritatea cheilor pentru instrumente muzicale sunt fabricate din esențe de lemn precum abanos, palisandru, buxus, pernambuc, tamarind sau prun. Dintre acestea, abanosul este preferat datorită calităților sale de durabilitate și rezistență la tensiunea înaltă a coardelor, fiind un lemn de esență tare care asigură longevitatea și eficiența funcțională a cheilor.
| Fig. 70. Cheie specială |
În ultimii ani, s-a constatat o tendință crescută de renunțare la două sau chiar trei fixuri, iar acordajul strict din chei nu a fost mereu la înălțimea dorită, mai ales în cazul soliștilor. Compania Wittner din Germania a răspuns acestei nevoi prin dezvoltarea unor chei mecanice inspirate de principiul folosit la contrabas.
Aceste chei sunt echipate cu rotițe interne care permit o acordare extrem de precisă. Porțiunea ce se cuprinde între degete acționează mecanismul prin care coarda este rotită, în timp ce celelalte componente rămân fixe, facilitând astfel un acordaj fin și stabil.
[1] www.eufoniastore.ro – accesat la 14.05.2025.
[2] Denumirea viorii vine de la Lady Anne Blunt, fiica primului proprietar: Lordul Byron.
[3] https://encrypted-tbn3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcSez0bSz7RAn6ZN-SplrlE34GWyuU4YBujXQhibMZWRTQ7Vouzv – accesat la 14.05.2025.
