Contrabărbia

CONTRABĂRBIA

Crearea acestei piese a fost motivată de nevoia de confort sporit și de o mai bună adaptabilitate la corpul muzicianului, fără a compromite calitatea sunetului instrumentului. Importanța contrabarbiei în performanța violonistică nu poate fi subestimată, aceasta influențând atât postura cât și libertatea de mișcare a violonistului.

Nu este clar cine a inventat prima contrabărbie din lume, dar cea mai veche menționare legată de un dispozitiv care are ca întrebuințare umplerea golului dintre vioară și umărul violonistului datează din anul 1835 când Pierre Baillot (1 oct. 1771, Paris – 15 sept. 1842, Paris), în cartea L’art du violon, semnalează că există studenți a căror contrabărbie nu este suficient de lată încât să poată susține instrumentul. În general, cea mai întâlnită combinație în acea vreme era următoarea: în partea din față a viorii se găsea bărbia din abanos, iar în cealaltă parte a instrumentului era o pernă mică, confecționată manual. Aceasta era uneori chiar introdusă sub cămașă astfel că nu putea fi observată foarte ușor.

Unii dintre cei mai mari soliști ai secolului al XX-lea, Jascha Heifetz (1901-1987) sau Yehudi Menuhin (1916-1999) nu foloseau decât bărbia.

Celebrul pedagog Leopold Auer (7 iun. 1845, Veszprem – 15 iul. 1930, Dresda), un profesor eminent în domeniul muzicii, se opunea ferm folosirii acestui accesoriu, susținând că scade intensitatea sonoră a instrumentului cu până la o treime.

Dacă e să căutăm primul brevet de invenție pentru care s-a aplicat în Statele Unite ale Americii, acesta aparține[1] lui Francis L. Becker și datează din data de 27 mai 1882. Aplicând pentru patent, inventatorul a spus următoarele:

Violoniștii se străduiesc să își susțină instrumentul prin diferite metode cum ar fi plasarea de perinițe sub vestimentație pentru a preveni înclinarea exagerată a capului sau a ridicării umărului[2].

Contrabărbia Poehland[3] – în anul 1903, Bernhard Poehland (1869-1922) a proiectat o pernă specială detașabilă pentru vioară și violă care se monta cu ajutorul a două elastice din cauciuc. Primul elastic era prins de butonul cordarului, iar cel de-al doilea elastic se agăța de colțul stâng inferior al instrumentului. Perna avea mai multe straturi din carton și pâslă, iar în exterior catifea pentru a preveni alunecarea ei, indiferent de materialul vestimentației instrumentistului.

Înregistrarea brevetului de invenție pentru această pernă specială ce ajuta instrumentistul la o susținere mai bună a viorii a fost pe data de 19 octombrie 1915 în Statele Unite ale Americii. Un model asemănător este în continuare disponibil și în zilele noastre sub denumirea de Poehland Violin Shoulder Pad.

[4]

Următoarea invenție în această direcție este a lui Vlado Kolitsch (1899–1979), care dezvoltă o contrabărbie din lemn, ușor curbată care putea fi montată și îndepărtată cu ușurință deoarece avea un sistem deloc complex, glisându-se pe marginea spatelui instrumentului, fiind susținută și de un elastic.

În cererea de brevetare a invenției din data de 13 aprilie 1935, Vlado Kolistch menționează că a fost inspirat de către modelul colegului Mirko Medakovic, dar la modelul personal a făcut unele schimbări precum faptul că a utilizat cârlige din cauciuc în detrimentul sistemului metalic cu înfiletare al lui Medakovic.

Deoarece singurele puncte de contact între instrument și contrabărbie erau pe marginea viorii, lemnul spatelui putea vibra fără a fi estompat de un corp străin care să îl țină inert.

Contrabărbia inventată în anul 1970 de către Joseph Kun este o adevărată inovație ce dăinuiește

până în prezent și este printre cele mai populare modele folosite atât de către violoniști cât și de violiști.

Joseph Kun a venit cu această schimbare deoarece până în anul 1970 toate contrabărbiile erau fixe, nu puteau fi reglate. Contrabărbia Kun[5], ce va purta numele inventatorului ei, este din foaie metalică din aluminiu, ușor curbată pentru a ocoli clavicula, reglabilă din mai multe puncte de vedere în funcție de conformația individuală a    violonistului, dar și a instrumentului rezultând într-un confort sporit. Porțiunea contrabărbiei din aluminiu care va face contact cu umărul și partea superioară a pieptului este acoperită de un burete subțire și rezistent.

Are două perechi de piciorușe ce se prind de marginile spatelui instrumentului. Acestea sunt din metal învelit în cauciuc pentru a asigura o aderență foarte bună, iar acestea se pot înfileta rezultând în ajustarea distanței dintre instrument și umăr. O persoană cu un gât lung, pentru a susține corect instrumentul cu celelalte contrabărbii apărute până la acea vreme, era nevoită să aplece foarte mult gâtul și capul. Lungimea filetului a fost concepută pentru ca toți violoniștii, indiferent de lungimea gâtului lor, să aibă o poziție cât mai corectă. Un alt avantaj al filetului piciorușelor este că permite ajustarea poziției mai sus sau mai jos pe instrument, în funcție de preferințele violonistului. În plus, piciorușele se vor roti și adapta automat la unghiul potrivit.

Pe lângă faptul că aceasta putea fi adaptată pe înălțime, putea fi reglată și în lățime, asta în cazul instrumentelor cu dimensiuni atipice. În unele cazuri, partea inferioară a instrumentului poate fi mai lată, lucru care ar face ca distanța dintre piciorușele contrabărbiei să nu poată cuprinde marginile ei. Contrabărbia Kun are un sistem de reglaj al suportului în care intră piciorușele. Acest sistem se distanțiază glisându-se în exterior și se fixează cu ajutorul a patru șuruburi în cele cinci găuri egal distanțate. Rezultatul acestor reglaje este montarea cu ușurință și cât mai eficientă a contrabărbiei pe diferite instrumente și un confort ridicat al instrumentiștilor, indiferent de conformația lor fizică sau de preferințele lor legate de poziția instrumentului.

De-a lungul timpului, cu toate că designul brevetului de invenție aprobat la 4 ianuarie 1972 a rămas la fel, materialele din care au fost făcute inițial unele părți ale contrabărbiei precum aluminiul au fost înlocuite cu alte din plastic sau mai rezistente.

Wolf Forte Secondo – Contrabărbia Wolf, de proveniență olandeză, se bucură de o popularitate semnificativă în România. Modelul Forte Secondo este cel mai răspândit printre violoniști deoarece a fost special conceput pentru muzicienii cu particularități anatomice distincte, cum ar fi un gât lung. Acest model se distinge prin capacitatea sa de reglare, permițând ajustări ale înălțimii, lățimii și unghiului de susținere a viorii. Structura sa este prevăzută cu un burete gros care acoperă zona metalică, ce vine în contact direct cu umărul. Acest aspect este deosebit de benefic pentru persoanele cu clavicula proeminentă, reducând presiunea și evitând iritațiile sau disconfortul care ar putea apărea în timpul cântatului.

Contrabărbia Pirastro KorfkerRest a fost lansată pe piață în anul 2014 și poartă numele violonistului și inventatorului danez Berent Korfker. Acesta a dezvoltat modelul împreună cu faimoasa companie germană care produce coarde pentru instrumente, Pirastro.

Este prima contrabărbie ce folosește lemn de arțar de rezonanță presat, astfel ca fibrele să fie aliniate în aceeași direcție. Acest aspect este unul extrem de important, deoarece, această contrabărbie a fost gândită să fie maleabilă, să se adapteze singură la conformația fiecărui instrumentist. Având fibrele în aceeași direcție, acest lucru ajută în cazul în care se dorește a fi îndoită fără a se rupe. Noutatea acestui model de contrabărbie este materialul din care este fabricat, lemn de arțar de rezonanță, presat, având o greutate infimă, cântărind doar 32 de grame.

Piciorușele sunt confecționate dintr-un aliaj de aluminiu, proiectate în așa fel încât ele nu afectează sunetul, iar rezistența la vibrație este una foarte scăzută. Având fibrele în aceeași direcție, există o foarte bună compatibilitate cu vibrațiile lemnului instrumentului.

Un motiv în plus pentru care sonoritatea este îmbunătățită sunt găurile prezente în lemnul contrabărbiei. Găurile prezente în centrul contrabărbiei sunt de aproximativ patru ori mai mari decât cele de pe lateralul ei, fiind egal distanțate pentru a avantaja vibrațiile armonice ale instrumentului. Acestea reprezintă aproximativ 12.5% din suprafața contrabărbiei, lucru ce ajută deoarece este mai puțin material folosit. Găurile sunt ovale, într-o manieră longitudinală.

În prezent, aceasta contrabărbie este extrem de apreciată de către instrumentiști, fiind una dintre cele mai utilizate, iar calitatea superioară a sunetului pe care îl generează reflectă această preferință.

[1] https://encrypted-tbn1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcQhdbPi1jajNbFtaFIB3dSaBq8bix4prjtrnx6Z0wZaTQYm7r8M – accesat la 14.05.2025.

[2] F. L. Becker, Cerere de brevet nr. 252.923, Oficiul de Brevete al Statelor Unite ale Americii, 1882.

[3] https://i.pinimg.com/564x/94/ed/e1/94ede13ded1dc177e99e726650c9dda7.jpg – accesat la 14.05.2025.

[4] https://encrypted-tbn3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcQie-mRRBqxHZ4FPgizIKxeOWzb-jcbWH96GgPUB1mIGtUTzyWQ – accesat la 14.05.2025.

[5] https://http2.mlstatic.com/D_NQ_NP_666695-MLB80445095587_112024-O.webp – accesat la 14.05.2025.