Bărbia

BĂRBIA

Bărbia pentru instrumentele cu coarde a apărut în peisajul muzical abia în secolul al XIX-lea, marcând o evoluție semnificativă în designul viorii. Acest progres notabil a fost posibil datorită colaborării strânse dintre Louis Spohr (5 apr. 1784, Braunschweig – 22 oct. 1859 – Kassel), un virtuoz și compozitor renumit al timpului, și Joseph Schonger (1812 – 1888), un lutier de prestigiu.

În anul 1822, această sinergie creativă a dus la invenția bărbiei pentru vioară, concepută pentru a îmbunătăți stabilitatea și confortul muzicienilor în timpul interpretării. Întrucât repertoriul pentru vioară evolua și devenea din ce în ce mai complex din punct de vedere tehnic, exista o nevoie tot mai accentuată de stabilitate a instrumentului pentru executarea pasajelor dificile.

Introducerea acestui dispozitiv a reprezentat o revoluție în modul de manevrare a instrumentului, facilitând o mai bună susținere și permițând violoniștilor să își extindă posibilitățile de expresie muzicală. Astfel, bărbia pentru vioară a devenit un standard în construcția modernă a instrumentelor cu coarde, reflectând o fuziune între inovație tehnică și artă.

Înainte de a ajunge la un acord final cu privire la designul acestei invenții revoluționare, au avut loc multiple dezbateri extinse și detaliate referitoare la greutatea și forma accesoriului. Această nouă creație avea rolul esențial de a facilita susținerea instrumentului, de a suporta întreaga presiune a mandibulei și, în același timp, de a oferi mâinii stângi libertatea necesară pentru o deplasare liberă și fără rețineri.

Până să apară bărbia, violoniștii își susțineau instrumentul între mandibulă și umăr, fapt ce făcea ca lacul instrumentului să se deterioreze în acele locuri de contact datorită prezenței transpirației sau a fricțiunii excesive. O dată cu aplicarea presiunii pe cordar și pe fața instrumentului, vioara era împiedicată să vibreze corespunzător.

[1] [2]

Fig. 79. Bărbie pe mijlocul viorii[3]

Prima denumire pentru această invenție fiind Geigenhalter, în traducere fiind susținătorul de vioară.

Primul model de bărbie era din abanos, montat pe mijlocul instrumentului, în partea inferioară a viorii, deasupra cordarului, iar în locul mecanismului modern de prindere pe instrument, aceasta folosea ca punct de sprijin orificiul în butucul inferior, unde ar fi trebuit să fie introdus butonul viorii. Nodul legăturii pentru cordar era deasupra cordarului, în stil baroc. Pentru marginea feței viorii, care este ușor ieșită în exterior, s-a făcut un șanț în bărbie astfel că aceasta va sta cât mai lipită de instrument. Partea centrală a bărbiei este rotundă cu o adâncitură care va permite violonistului să țină mandibula cât mai confortabil dar oferind totodată o susținere extrem de fixă.

Pe măsură ce timpul a trecut și tehnologia a avansat, bărbia pentru vioară a suferit transformări semnificative din mai multe aspecte esențiale. Forma acesteia a evoluat pentru a se adapta mai bine la contururile naturale ale corpului muzicianului. Materialele din care este fabricată au fost diversificate pentru a îmbunătăți durabilitatea și confortul, iar modul în care este atașată la instrument a fost rafinat pentru a oferi o fixare mai sigură și o distribuție mai eficientă a greutății. Poziționarea pe corpul viorii a fost optimizată pentru a maximiza rezonanța și performanța acustică.

Reinhold Jockisch[4] [5] (12 ian. 1848 – 5 sep. 1906) descrie un nou model de bărbie, în jurul anului 1900. Acest model care pe lângă bărbie avea încorporat și un suport pentru umăr, un fel de contrabărbie. Bărbia era din abanos, cu o adâncitură, situată pe mijlocul viorii, deasupra cordarului și era fixată de vioară cu ajutorul unor șuruburi de metal ce puteau fi înfiletate. La această bărbie se putea atașa un suport metalic pe care este prinsă o bucată de material ce va fi sprijinită pe piept.

Suportul metalic este detașabil de pe instrument într-o manieră delicată, evitându-se astfel contactul cu partea dorsală a instrumentului, ceea ce ar putea genera un sunet ușor estompat.[6]

A urmat, în jurul anului 1908 aceeași idee de bărbie legată de contrabărbie, de data aceasta brevetul fiind deținut de către Bernhardt Henrikson și Ludvig H Wrangell.

Fig. 81. Model de bărbie cu contrabărbie[7]

Carl Flesch (1873, Moson, Ungaria – 14 nov. 1944, Lucerna, Elveția) descrie bărbia ca un rău necesar pentru executarea schimburilor de poziție cu ușurință, dar totodata aceasta face ca instrumentul să piardă din intensitatea sunetului.

În contextul contemporan, utilizarea bărbiei de către violoniști este aproape universală, deoarece aceasta conferă un grad ridicat de stabilitate a instrumentului. Cel mai răspândit model printre violoniști fiind modelul Guarneri, care se montează pe partea stângă a instrumentului, cea cu coarda sol. Forma ei are un decupaj ce ocolește cordarul care se află sub ea, fără a fi atins.

Sistemul de prindere este complet diferit față de primul model, cel actual fiind unul care se înfiletează, așadar se strânge pe instrument, atât în stânga cât și în dreapta cordarului.

[8] [9]

Fig. 82. Modele diferite de bărbie

Există numeroase modele de prindere, prin mecanism unit, mecanism individual, dar și materiale diferite precum plastic, metal sau titanium.

În ziua de astăzi cele mai răspândite modele sunt Guarneri, Stradivari, Wolf Dolce, Wittner, Hill, Dresden, Flesch, Varga sau Berber. Materialul din care sunt făcute poate fi din plastic, composit, lemn de abanos, buxus, palisandru sau prun.

[1] https://encrypted-tbn2.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTRaHvsvgTgZKcyWZnd8VZ9-EOXwKcuikbBO4slgGHjha1Y2Til – accesat la 14.05.2025.

[2] https://encrypted-tbn3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcQpq4oyGH9qzgZBJGnGhDMpbLL1a7bn7tz5mX96_6MAoNlWok62 – accesat la 14.05.2025.

[3] În tratatul său, intitulat Violinschule, Louis Spohr ne oferă ilustrații detaliate ale unei viori, evidențiind componentele acestui instrument complex. Printre aceste detalii grafice, este prezentată și inovația sa. Textul menționează că principalul motiv pentru care acest dispozitiv a fost conceput a fost necesitatea adaptării la un stil de interpretare în continuă evoluție, caracterizat prin numeroase schimburi de poziție. Această dinamică a tehnicilor de cântat impunea o stabilitate sporită a viorii în raport cu gâtul muzicianului, pentru a asigura o execuție precisă și eficientă. Astfel, dispozitivul inventat răspundea unei cerințe esențiale în evoluția tehnicii violonistice.

[4] Muzician și editor german cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul muzicii clasice.

[5] https://encrypted-tbn3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTdp0IqxbRNoHsc4NicedaiFXP0-TCQpexEgboQZHKAB-70clYf – accesat la 14.05.2025.

[6] Această invenție a lui Becker – poate fi văzută în Muzeul de Instrumente Muzicale din Bruxelles.

[7] https://patents.google.com/patent/US904258 – accesat la 12.01.2025.

[8] https://encrypted-tbn1.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcS0rXmACzndd1GzS7MJBDHy84ZyrdrBCDu3vsjEdrj4tj8zkDnh – accesat la 14.05.2025.

[9] Bărbie model Flesch din catalogul Chin-Rests for the Violin de la W. E. Hill & Sons (1950).